Metode si proceduri de preventie a insolventei

Toti acesti parteneri au politici proprii, ce nu corespund decat rareori cu cele ale companiei aflate in dificultate. Consultanta solicitata intr-un stadiu timpuriu poate sa furnizeze suficiente informatii debitorului pentru a intelege clar diferitele optiuni care-i sunt disponibile.

Intreprinzatorii informati vor putea apoi sa adopte din timp masurile necesare. Avertizarea asupra situatiei de criza a unei companii poate proveni din surse externe – banci, auditori externi – sau din surse interne (informatie contabila, auditori interni sau cenzori). Masurile de preventie a insolventei sunt optiuni ale debitorului si nu obligatii. Un rol important in eforturile de preventie a insolventei si-ar putea fi asumat de autoritati.

Bancile si, in general, sistemul financiar- bancar sunt o sursa importanta de informare asupra dificultatilor financiare ale companiilor, cel putin dupa implementarea Acordului Basel II. Auditorii externi, procedurile de scoring si cele de rating (evaluarea bonitatii si, respectiv, a gradului de risc al unei afaceri) sunt, de asemenea, surse importante de informatii pentru avertizarea timpurie.

Reorganizarea companiilor in dificulate

Doar 1-1,5% din cazurile de reorganizare sunt de succes, realitate care pare sa sfideze existenta unui cadru specific legal si de reglementare privind salvarea intreprinderilor. Cauza reala si fundamentala a insuccesului reorganizarii o reprezinta tocmai caracterul sau judiciar, intrucat procedura reorganizarii este una de insolventa care, in mod invariabil, este publica.

Elementul negativ al acestei publicitati afecteaza intr-o maniera covarsitoare credibilitatea debitorului. Totodata, intarzierea inevitabila si formalismul procedurii judiciare pot impiedica compania sa initieze si sa implementeze cu succes procedurile de reorganizare.

Confidentialitatea, care se poate dovedi esentiala pentru reusita unei redresari, se poate asigura numai in cazul masurilor preventive extrajudiciare sau de tip consensual, exterioare procedurilor judiciare.

Mecanismele guvernarii corporatiste

Controlul managementului in guvernarea corporatista este principala modalitate de preventie a insolventei prin mijloacele proprii, interne, ale societatii pe actiuni.

Principiile si standardele guvernarii corporatiste vizeaza ordonarea comportamentului managerial urmarind, printre altele, limitarea abuzului si eficientizarea activitatii societatii. Aceste principii si standarde propun, in esenta, urmatoarele: contractualizarea raporturilor juridice, separatia puterilor in cadrul societatii, controlul managementului prin mecanismele contractului de mandat, ordonarea comportamentului managerial prin interesul societatii, informarea si transparenta.

Societatea comerciala se constituie in baza unui contract de societate dar, odata ce dobandeste personalitate juridica, ea capata si caracter institutional.

Caracteristica de institutie a societatii dotata cu personalitate juridica nu trebuie insa exagerata. Teoria institutiei este, in general, o capcana pentru actionarii minoritari. Principala modalitate in care actionarii se implica in mod colectiv in viata societatii este participarea la adunarile generale ale actionarilor. Controlul prin adunarea generala este principala metoda de preventie a riscurilor exploatarii. Posibilitatea de a vota in adunarile generale ale actionarilor este primul si cel mai important mod de a controla Consiliul de Administratie.

Actionarii se pot implica in viata societatii si individual, legea conferindu-le o serie de drepturi relative la informatie, controlul gestiunii societatii sau chiar la declansarea alertei. O importanta modalitate de control al managementului societatii este aceea care interpune un organ deliberativ intre adunarea generala a actionarilor si actionarii luati individual, pe de o parte, si managementul societatii, pe de alta parte.

Este vorba, in societatile pe actiuni, de Consiliul de administratie sau, dupa caz, Consiliul de Supraveghere. Conform standardelor guvernarii corporatiste, consiliul de administratie este o interfata intre actionari si management, menit in principal sa controleze si sa supravegheze managementul in interesul societatii si al investitorilor sai, dar si sa stabileasca strategia societatii si sa aprobe sau sa ratifice unele decizii majore ale managementului.

Consiliul de administratie este si veriga de legatura intre management si toate celelalte persoane sau institutii interesate in activitatea societatii.

In legatura cu raporturile juridice dintre actionari si manageri si intre societate si manageri, guvernarea corporatista insista, ca si in cazul raporturilor dintre actionari, asupra caracterului contractual al acestora. Functia de manager se exercita in baza unui contract de mandat incheiat intre actionari si manageri, de unde rezulta drepturi si obligatii reciproce.

DOAR 1-1,5% DIN CAZURILE DE REORGANIZARE SUNT DE SUCCES, REALITATE CARE PARE SA SFIDEZE EXISTENTA UNUI CADRU SPECIFIC LEGAL SI DE REGLEMENTARE PRIVIND SALVAREA INTREPRINDERILOR.

Gheorghe Piperea, fondator al casei de avocatura Piperea&Asociatii, vicepresedinte al Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR)

Ca si contractul de mandat, funtia de administrator are un caracter intuitu personae. Aceasta caracteristica explica revocabilitatea ad nutum a contractului de mandat si implicit a functiei de administrator, chiar daca aceasta functie ar fi exercitata in baza unui contract de administrare (management).

Procedura alertei

Cenzorii si auditorii interni, elemente de structura organizatorica si functionala a societatii pe actiuni, precum si auditorii financiari (externi) pot fi instrumente utile ale preventiei insolventei societatii in cauza. Auditul intern,prin specificul activitatii pe care trebuie sa o desfasoare, se poate constitui intr-un mijloc de preventie a insolventei societatii in cauza, ca de altfel, si la toate institutiile supuse obligatiei de auditare. Cenzorii si auditorii au atributia de a declansa alerta atunci cand managementul societatii pune in pericol bunul mers al societatii, conducand-o intr-o maniera ingrijoratoare, care poate duce la faliment. Procedura alertei poate fi declansata si de actionarii societatii, fie direct, fie prin intermediul cenzorilor.

Asigurarea de raspundere manageriala

Dupa aparitia Legii nr.441/2006, administratorul societatii comerciale pe actiuni, privit lato sensu, nu mai este un simplu angajat, mandatar sau functionar al societatii care exercita si atributii de gestiune sau de reprezentare legala a societatii.

Functia de administrator in societatile pe actiuni devine o profesie, cel putin sub aspectul independentei si al asigurarii de raspundere profesionala. Ca orice persoana care exercita o profesie in mod independent, managerul trebuie sa incheie o polita de asigurare de raspundere profesionala, in favoarea clientului sau, societatea pe care o conduce. Suma asigurata in caz de dauna se poate constitui intr-un mijloc eficient de preventie a insolventei, mai ales in cazul in care dauna provocata de managementul defectuos este atat de mare incat poate afecta solvabilitatea societatii.

Redresarea financiara si restructurarea

In decursul celor 18 ani de tranzitie, legiuitorul roman a experimentat mai multe masuri de redresare financiara si restructurare, toate cantonate la regiile autonome si la societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat. Aceste tentative timide de redresare a unor intreprinderi insolvente au fost insotite, de-a lungul timpului, de grave masuri anticoncurentiale si antieconomice.

Incercarea de a preveni insolventa prin mijloace administrative, impuse unor agenti economici privati, ignorarea vointei creditorilor din zona privata a economiei, focalizarea pe societatile din zona economiei de stat, renuntarea la creante fiscale etc, toate acestea erau cu totul incompatibile cu principiile liberei concurente, ascunzand ajutoare de stat ilegale. Strategia restructurarii a fost un esec total, marea majoritate a companiilor vizate de procedurile de restructare fiind, in prezent, in faliment sau radiate din Registrul Comertului.

Disciplina financiara

Adoptarea si utilizarea standardelor internationale de raportare financiara (IFRS) asigura informattii de o calitate adecvata, credibile si comparabile cu ale celorlalte tari. Spre deosebire de sistemul standardelor internationale de contabilitate, de sorginte anglo-saxona, contabilitatea romaneasca a intreprinderii, de sorginte franceza, este o oglinda a obligatiilor fiscale ale contribuabilului si nu a situatiei economice reale a intreprinderii.

Disciplina contractuala

In scopul preventiei insolventei agentilor economici a fost adoptata Legea nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale. Legea respectiva se constituie intr-o limita a principiului libertatii de vointa, principiu care are o consacrare constitutionala, fapt pentru care compatibilitatea acestei legi cu Constitutia este dubitabila. Legea disciplinei contractuale se aplica tuturor contractelor incheiate pentru realizarea actelor de comert de catre “agentii economici comercianti”, persoane juridice, si comerciantii persoane fi zice, denumiti “parti contractante”, indiferent de forma de proprietate.

Din punctul de vedere al conditiilor de valabilitate, Legea disciplinei contractuale pare sa impuna forma scrisa ad validitatem. Partile sunt obligate sa reglementeze modul in care se vor solutiona litigiile dintre ele. Obligarea partilor la introducerea de clauze de consolidare a pretului (exprimarea in valuta convertibila) ofera partilor mijloace de a evita riscul devalorizarii monedei nationale. Legea disciplinei contractuale impune informarea comerciantilor in legatura cu credibilitatea contractantilor, in prealabil incheierii contractului, inclusiv prin apel la Registrul Comertului si la Centrala Incidentelor de Plati din cadrul Bancii Nationale.

Contabilitatea previzionala

Avertizarea timpurie asupra difi cultatilor financiare este posibila atat pe baza informatiei contabile interne, retrospective, cat si pe baza previziunilor de natura financiar-contabila pe care le poate realiza orice companie. De un real interes sunt conturile previzionale – de planificare, de prognoza.

Operatiunile de hedging

Pe pietele financiare pot fi comercializate si riscurile financiare. Prin hedging se urmareste transferarea riscului unor fluctuatii viitoare ale pretului sau ratei dobanzii prin vanzarea de instrumente financiare derivate – de genul contractelor futures, forward sau options – care le garanteaza un pret viitor pentru activul lor. Instrumentele financiare derivate sunt uzual folosite pentru reducerea sau controlul riscului.

Medierea, concilierea si arbitrajul

In scopul preventiei insolventei, pot fi utilizate si mijloace alternative de solutionare a disputelor. Toate mijloacele extrajudiciare de solutionare a disputelor, de la tranzactia pura si simpla, pana la mediere, conciliere si arbitraj, au la baza acordul de vointa al partilor, adica debitorul si creditorii sai.

Debitorul se obliga la restructurarea intreprinderii sale in vederea redresarii, prin masuri ce tin de schimbarea managementului, lichidarea unor active, reorientarea pe piata, refinantarea sau diversificarea surselor de finantare, asumarea unor costuri suplimentare de catre actionari sau cooptarea unor investitori care sa asigure sursele de finantare a redresarii etc. Creditorii consimt la o serie de facilitati in beneficiul debitorului, care sa favorizeze redresarea, cum ar fi suspendarea sau intreruperea urmaririlor silite, inghetarea dobanzilor si a penalitatilor, ori chiar renuntarea la penalitati, reesalonarea debitelor, continuarea furnizarii de utilitati etc.

Concordatul preventiv

In Romania se impune o solutie noua si radicala de tratament al dificultatilor intreprinderii. Debitorul a carui intreprindere traverseaza o criza remediabila trebuie sa ceara creditorilor sai sansa de a se redresa, printr-un mecanism si o procedura exterioare procedurii insolventei, chiar exterioare tribunalului. Reorganizarea judiciara ar putea fi inlocuita cu masuri echivalente precum concordatul preventiv, care nu presupune o decizie a tribunalului de declarare a insolventei, ci un contract intre debitori si majoritatea creditorilor sai, incheiat si executat sub medierea unui specialist in insolventa, contract al carui esec ar trebui sa duca la faliment.

Procedura franceza de salvgardare a intreprinderii

Printr-o lege din 2005, legislatia franceza a intreprinderilor in dificultate s-a impartit in trei tipuri de procedura: proceduri de preventie a insolventei, care presupun inexistenta incetarii de plati, procedurile colective judiciare, care presupun incetarea platilor, procedura salvgardarii intreprinderii.

Sprijinul acordat intreprinderilor in dificultate poate fi unul activ, constand in ajutoare de stat sau facilitati primite de la comunitatile locale, sau un sprijin pasiv, constand in reducerea sau stergerea datoriilor fiscale. Un rol important in preventia insolventei il are sprijinul, acordat de stat sau de comunitatile locale, sub forma garantiilor de stat sau publice pentru rambursarea imprumuturilor sau prin participarea la capitalul social al companiilor pe actiuni.

In Dreptul nostru, interventia statului in preventia sau tratamentul dificultatilor intreprinderii se manifesta in cel putin trei modalitati: privatizarea, moratoriul legal la procedurile de insolventa si ajutorul de stat.

Privatizarea

Ideea de substanta a privatizarii, concordanta cu principiile dreptului comunitar european, este de a da eficienta societatilor de stat sau, dupa caz, de a le scoate din zona dificultatilor financiare cu care se confrunta, adica de a preveni riscul de insolventa al acestora. Scopul reglementarii multiplelor legi referitoare la privatizare il reprezinta accelerarea si finalizarea procesului de privatizare, problema inca actuala in Romania. Principiile fundamentale ale procesului de privatizare sunt transparenta, formarea pretului pe baza cererii si a ofertei, egalitatea de tratament intre cumparatori si reconsiderarea datoriilor societatilor comerciale, in vederea sporirii atractivitatii ofertei de privatizare.

Moratoriul legal la procedurile de insolventa

Procedura insolventei este una concursuala (colectiva), pe care legea o instituie pentru acoperirea datoriilor debitorului aflat in insolventa, procedura la care toti creditorii sunt chemati sa participe pentru a-si putea acoperi creantele contra debitorului. In momentul deschiderii procedurii, debitorul “intra sub protectia Tribunalului”, fiind astfel protejat de actiunile creditorilor pentru recuperarea creantelor, inclusiv de eventualele sicane sau presiuni pe care creditorii le-ar putea exercita asupra debitorului prin executari individuale.

Caracterul colectiv, concursual, al procedurii insolventei impune consecinta opririi urmaririlor silite individuale ale creditorilor contra debitorului. La nivelul dreptului comunitar european privatizarea este acceptata nu ca scop in sine, ci ca unul dintre mijloacele de preventie a insolventei.

Vechea reglementare a falimentului din Codul Comercial permitea evitarea falimentului sau suspendarea efectelor sale, dar o facea in conditii normale, pe criterii juridice si concurentiale, proprii unei economii de piata. Suspendarea efectelor hotararii de declarare a falmentului, conform reglementarii Codului Comercial putea avea loc in trei modalitati, strict reglementate: continuarea comertului, interventia unei propuneri de concordat, moratoriul.

Doctrina a considerat ca moratoriul a fost conceput de legiuitor in folosul atat al debitorului cat si al creditorilor. Cu toate intentiile bune, in practica nu s-au obtinut rezultatele sperate de legiuitor intrucat, de cele mai multe ori, moratoriul a fost un mijloc de temporizare din partea datornicului, in scopul de a obtine concesii de la creditori, iar tribunalele nu aveau destule mijloace pentru a se pronunta in cunostinta de cauza. Institutia a fost desfiintata in 1929, prin Legea asupra concordatului preventiv, lege abrogata si ea, intrucat “si la aceastaalege debitorii au gasit mijlocul sa duca la temporizarea realizarii drepturilor creditorilor”.

Ajutorul de stat

Ajutorul de stat este “acel mijloc interventionist prin care statul sprijina intreprinderi, regiuni sau sectoare economice, in scopul realizarii unor obiective de politica economica”. Odata acordate, ajutoarele de stat sunt supuse unei proceduri de raportare si monitorizare de catre autoritatea din domeniul concurentei. Ajutoarele de stat ilegale si ajutoarele de stat interzise sunt supuse rambursarii.

Gheorghe Piperea este fondatorul casei de avocatura Piperea&Asociatii si vicepresedinte al Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR)