Strategii: Miza pariurilor financiare

 

Administrarea unei companii de pensii s-a transformat, in ultimii zece ani, dintr-o sarcina dificila intr-un cosmar. Companiile se afla astazi fata in fata cu decalaje ale fondurilor si cu bilanturi volatile, ca urmare a aparitiei unei trinitati pagane, formata dintr-o legislatie noua si dura a contabilitatii, scaderea randamentelor investitiilor si cresterea sperantei de viata.

Dar, nu este totul pierdut. Industria de investitii a raspuns dilemelor companiilor prin folosirea unor instrumente financiare sofisticate si prin teorii investitionale, astfel incat angoasele directorilor financiari sa poata fi linistite.

Expertii sunt de parere ca cel mai bun mod in care un director financiar poate urmari angajamentele privind pensiile angajatilor este gestionarea directa a acestora, in loc sa lase decizia pe mana administratorului de fond.

“In trecut, administratorii de fonduri luau deciziile cu privire la investitii, fara a se consulta cu compania. Astazi, ii sfatuim pe directorii financiari sa trateze schemele de pensii ca pe orice alt activ sau pasiv al companiei”, a spus seful diviziei de consultanta in investitii din cadrul KPMG, Patrick McCoy.Administratorii si directorii financiari trebuie sa lucreze impreuna.

“Este foarte important ca administratorii de fonduri si directorii financiari sa stea la aceeasi masa si sa incerce sa ajunga fiecare la intelegerea punctului de vedere al celuilalt cu privire la riscuri, randamente si obiective investitionale”, a aratat seful European pension solutions group din cadrul Credit Suisse, Paul Bourdon. Al doilea pas crucial care ar trebui realizat consta in acela in care administratorii si directorii financiari pun pe hartie cateva tinte clare de investitii si nu incearca doar o semirezolvare a problemei.

“Este important ca cei doi – administrator si director financiar – sa fie de acord cu un obiectiv investitional care sa se potriveasca, sa raspunda cerintelor companiei”, a explicat Bourdon.

Consultantii de pensii sunt primii care admit ca nu exista o singura solutie pentru toate companiile. Companii diverse au probleme diferite si au nevoie de solutii diferite. Contextul actual este mult mai complicat decat era in trecut, atat pentru directorii financiari cat si pentru administratorii de fonduri. Intelegerea strategiilor de investitii din ce in ce mai sofisticate poate aduce directorilor financiari un viitor fara prea mari dureri de cap.

Strategia high-alpha

Scaderea ratelor dobanzilor pe termen lung si cresterea sperantei de viata sunt principalele surse de neliniste pentru directorii financiari de astazi. Angajatii traiesc mai mult, dar dimensiunea fondurilor de pensii nu creste atat de rapid astfel incat sa furnizeze suficienti bani pentru pensiile fostilor si actualilor salariati. Acest lucru a creat deficite in fondurile de pensii ale multor companii. Astfel, aceste fonduri nu sunt proportionale ca dimensiune cu angajamentele asumate pentru viitorii pensionari.

In aceasta era a performantelor investitionale in scadere, directorii financiari si administratorii de pensii trebuie sa depuna mai mult efort pentru a obtine rate de profit mai mari, astfel incat fondurile de pensii sa fie indestulatoare. Una dintre primele reguli este aceea ca un randament mai bun se obtine in conditii de risc mai ridicat. Directorii financiari se afla astfel in fata unei dileme – investirea pentru randamente mai mari cu riscuri mai mari, care pot afecta intregul portofoliu.

Aceasta problema a fost exacerbata de introducerea unor reglementari mai stricte a fondurilor si de aparitia noilor standarde de contabilitate FRS 17, care cer companiilor sa combine toate activele detinute pe piata. Directorii de investitii au venit cu solutia strategiilor high-alpha. Filosofia acestora este intoarcerea la o alta regula financiara – minimizarea riscului si maximizarea castigurilor prin diversificarea portofoliului de investitii. Atractia unui portofoliu diversifi cat este usor de inteles.

Teoria traditionala a administrarii fondurilor de investitii spune ca diversificarea se obtine prin alocarea banilor in diverse regiuni geografice si divizarea intre diverse instrumente financiare – actiuni, bonduri, numerar si, uneori, prorietati comerciale. Astazi, teoria este o eleganta variatie pe aceeasi regula de aur. Alaturi de actiuni, obligatiuni, titluri de stat si numerar, active alternative sunt adugate mixului investitional. Activele alternative pot include private equity (fonduri de investitii cu capital de risc), hedge funds (fonduri speculative), valute sau marfuri. Adoptarea unei strategii care mizeaza pe folosirea acestei clase de active alternative poate avea ca efect fie cresterea castigurilor pe acelasi nivel de risc, fie pastrarea randamentului in conditii de minimizare a riscului.

Expertii spun ca decizia cu privire la proportiile investitiilor in fiecare clasa de active trebuie stabilita de companie, in linie cu fundamentele acesteia si cu toate obiectivele sale investitionale. Pentru ca strategia high-alpha sa produca efectele scontate, companiile trebuie sa se asigure ca au repartizat banii in proportii destul de largi fiecarei clasa de active, altfel nu vor putea culege roadele acestei noi filosofii investitionale. Directorii financiari trebuie sa fie constienti ca activele certe sunt mai putin lichide decat altele, asa incat este nevoie de stabilirea unui orizont de timp investitional optim.

Investitiile in private equity, de exemplu, ar trebui realizate pe perioade de peste zece ani, pentru ca atat investirea cat si iesirea dintr-un astfel de fond necesita timp. Consultantii in investitii spun ca este destul de dificil sa-i faca pe managerii de fonduri sa investeasca in hedge funds. Daca au de ales intre derivate si hedge funds, mare parte dintre administratori aleg prima varianta. Exista o aversiune fata de hedge funds pe care consultantii nu o inteleg si o considera eronata.

Alte strategii investitionale, cum ar fi managementul activ al valutelor, par a avea un “gust prea ciudat” pentru unii administratori de fonduri, desi valoarea tranzactiilor si lichiditatea sunt elementele de atractivitate ale pietei valutare.

Filosofia LDI

Strategia LDI – liability driven investment, presupune plasarea activelor astfel incat sa se obtina un castig care sa egaleze, cel putin, costul capitalului. Aceasta filosofie investitionala ajuta companiile sa gestioneze expunerea la schimbarile factorilor economici, in mod special cele legate de rata dobanzii si de inflatie. Orice modificare a acestor doi indicatori are un efect dramatic asupra valorii nete curente a obligatiilor companiei in ceea ce priveste pensiile. LDI foloseste optiunile pe rata dobanzii si pe inflatie pentru a gestiona acest risc. In mod tranditional, fondurile de pensii folosesc obligatiunile pentru a obtine protectie impotriva acestui risc, dar optiunile ofera cateva avantaje in plus.

“Folosind optiunile, nu este necesar ca o parte dintre din fondul de pensii sa fie investit in active care nu vor aduce o crestere a capitalului. Optiunile furnizeaza scheme cu mult mai mare flexibilitate”, a aratat Paul Bourdon.Folosind LDI, companiile cumpara practic o asigurare impotriva oricarei miscari viitoare a ratei dobanzii sau a inflatiei, fiind acoperite de surprizele neplacute care pot veni din aceasta directie.

Strategia LDI nu va redresa insa problema legata de deficitul legat de pensii, care trebuie acoperit in prealabil.

“IDEEA FILOSOFIILOR INVESTITIONALE SOFISTICATE CRED CA ESTE TOTAL GRESITA SI IRESPONSABILA, IN CAZUL FONDURILOR DE PENSII. LE PROPUN CONSULTANTILOR IN INVESTITII SA CUNOASCA OAMENI ALE CAROR FONDURI DE PENSII AU FOST DISTRUSE SI CARE ASTAZI TRAIESC DIN PENSIA MINIMA OFERITA DE STAT”

Richard Graham, seful diviziei de afaceri institutionale din cadrul Barings