Fila CEC introdusa la plata inainte de scadenta. Efecte privind interdictia bancara

In situatia in care o fila CEC a fost introdusa la plata inainte de termenul scadent, iar la data respectiva nu exista disponibil in cont, eroarea poate fi inlaturata prin dispozitia data de instanta persoanei declarante, respectiv bancii, de a solicita anularea interdictiei bancare. Aceasta a fost hotararea Curtii de Apel Craiova – Sectia comerciala, prin Decizia nr. 79 din 20.03.2008.

In Decizia Curtii de Apel Craiova se arata ca „prin sentinta nr. 66/30.01.2008, a Tribunalului Olt-Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, a fost admisa cererea formulata de reclamanta SC C.I SRL in contradictoriu cu Romexterra Bank si SC D.S. SRL, dispunandu-se ca Romexterra Bank sa solicite Centralei Incidentelor de Plati din cadrul Bancii Nationale a Romaniei anularea interdictiei bancare asupra filei CEC seria (…).” Impotriva sentintei, Romexterra Bank a declarat apel, considerand ca fiind nelegala si netemeinica. Analizand criticile apelantei Romexterra Bank, Curtea a apreciat ca sunt nefondate avand in vedere mai multe considerente. Astfel, Curtea a constatat ca intimata reclamanta SC C.I. SRL a emis o fila CEC cu scadenta la 7.01.2008, care a fost introdusa la plata de beneficiarul SC D.S. SRL inainte de termen, respectiv la data de 4.01.2008 , iar la data respectiva nu exista disponibil in cont. In plus, s-a constatat ca, potrivit adresei nr. 1178/23.01.2008, beneficiarul SC D.S. SRL a recunoscut ca a depus la banca fila CEC inainte de termenul scadent, iar la data de 8.01.2008 a incasat valoarea CEC-ului prin ordinul de plata nr. 1 emis de reclamanta.

„In aceste conditii, Curtea a apreciat ca ne aflam in prezenta unei erori, iar potrivit dispozitiilor art. 2 si art. 36-39 din Regulamentul nr. 1/2001 (n.r. Regulamentul BNR nr. 1/2001 privind organizarea si functionarea la Banca Nationala a Romaniei a Centralei Incidentelor de Plati ) inlaturarea acestei erori se poate realiza prin dispozitia data de instanta persoanei declarante, in cauza Romexterra Bank sa solicite anularea interdictiei bancare asupra filei CEC seria (…) la Centrala

Incidentelor de Plati din cadrul BNR”, se arata in Decizia nr. 79/2008.

Faptul ca fila CEC in litigiu a fost introdusa la plata inainte de termenul scadent conduce la culpa atat a apelantei parate Romexterra Bank cat si a beneficiarului SC D.S. SRL.

„In acest sens, culpa intimatei parate SC D.S. SRL consta in faptul ca a introdus la plata fila CEC inainte de termenul scadent, iar a apelantei parate Romexterra Bank consta in faptul ca a procedat inainte de termen la emiterea somatiei si inscrierea incidentului la Centrala Incidentelor de Plati”, potrivit Deciziei Curtii de Apel Craiova.

Sursa: Avocatnet.ro